HOTĂRÂREA NR. 107/2023 Privind propunerea spre atribuire în proprietate a terenului, aferent apartament în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991 – Legea Fondului Funciar – republicată, cu modificările și completările ulterioare
Consiliul local al municipiului Toplița, întrunit în ședința ordinară data de 29 mai 2023,
Având în vedere:
– Referatul de aprobare nr. 118/18.05.2023;
– Proiectul de hotărâre privind propunerea spre atribuire în proprietate a terenului, aferent apartament în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991 – Legea Fondului Funciar – republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– Raportul de avizare al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local nr. 118/2023;
– Cererea înregistrată la Primăria Municipiului Toplița sub nr. 20451/22.05.2023 a solicitanților NÉMET Csaba și NÉMET Ildikó, trecute în tabelul anexa nr. 2, prin care se solicită atribuirea în proprietate a terenului aferent locuinței reprezentând apartament;
– În baza art. 36 din Legea nr. 18/1991 – Legea Fondului Funciar – republicată, cu modificările și completările ulterioare se propune trecerea în proprietatea persoanelor fizice – proprietari ai imobilelor – apartamente, prevăzute în tabelele anexa nr. 1 și 2, a cotei de teren aferent acestora, deținută în proprietate, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 32847/03.06.1993 și contractului de vânzare-cumpărare nr. 61633/14.08.2002;
– HCL nr. 154/2012 Statutul Unităţii Administrativ – Teritoriale Toplița;
– Legea nr. 199/1997 Ratificarea Carta Europeană a autonomiei locale;
– Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizională în administraţia publică, republicată și normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 831/2022;
În urma discuțiilor purtate în cadrul ședinței,
În temeiul dispozițiunilor art.129, alin (1), (2) , art. 139, alin.(3), lit.”g”, coroborat cu art. 5, lit.”cc” și art. 196, alin.1, lit.”a”, art.198, art.199 și art.197, alin.1, alin.2, alin.4 din OUG nr.57/2019 – Codul Administrativ
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art.1: Se propune spre atribuire în proprietate terenul în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991 – Legea Fondului Funciar – republicată, cu modificările și completările ulterioare, teren aferent apartamente, de la poziția nr. 3638 la poziția nr. 3639 inclusiv, din tabelele anexa nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezentul proiect.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor Hotărârii se însărcinează Comisia Locală de aplicare a Legilor Fondului Funciar, Direcția de Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, Mediu din cadrul Primăriei municipiului Toplița.
Art.3: Hotărârea se comunică Instituției Prefectului Județului Harghita, Primarului municipiului Toplița, Comisiei Județene de aplicare a Legilor Fondului Funciar prin grija Direcției de Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, Mediu, precum și solicitanților, prin grija Direcției de Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, Mediu și se publică pe pagina de web a Primăriei Municipiului Toplița.
Toplița la, 29.05.2023.
PREȘEDINTELE ȘEDINȚEI, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
CONSILIER -, BODOR ATTILA BÉLA SECRETAR GENERAL UAT
CIOBANU MIHAI IULIAN
anexa 107