HOTĂRÂREA NR. 101/2023 Privind aprobarea participării UAT-Municipiului Toplița, în cadrul Parteneriatului GAL Prietenia Mureș-Harghita, pentru accesarea fondurilor cu finanțare nerambursabilă prin Planul Național Strategic 2023-2027, Axa LEADER, Măsura 19 și submăsurile aferente

Consiliul Local al municipiului Topliţa, întrunit în şedinţa extraordinară, convocată de îndată din data de 19 mai 2023;

Având în vedere :

– Referatul de aprobare nr. 105/08.05.2023;

– Raportul de specialitate nr. 19162/11.05.2023;

– Proiectul de hotărâre privind participarea UAT-Municipiului Toplița, în cadrul Parteneriatului GAL Prietenia Mureș-Harghita, pentru accesarea  fondurilor cu finanțare nerambursabilă prin Planul Național Strategic 2023-2027, Axa LEADER, Măsura 19 și submăsurile aferente;

– Raportul de avizare al  comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local nr. 112/2023;

– Adresa nr. 53/04.0.2023 a Asociației Grupul de Acțiune Locală Prietenia Mureș-Harghita, înregistrată la Primăria municipiului Toplița sub nr. 18316/08.05.2023;

În conformitate cu prevederile:

  • OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltarii Rurale NR. 339/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comitetului de Selecţie şi al Comisiei de Soluționare a Contestaţiilor pentru proiectele aferente sub-măsurii 19.1 „Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR);
  • OUG nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, cu modificările și completările ulterioare;
  • HG nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare;

– Legea nr. 24/2000 republicată privind Normele de tehnică legislativă cu modificările şi completările ulterioare;

– Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizională în administraţia publică, republicată și normele metodologice de plaivare a acesteia, aprobate prin HG nr. 831/2022;

–  Hotărârea Consiliului Local nr.154/2012 – Statutul Unităţii Administrativ Teritoriale;

– Legea nr.199/1997 – Ratificarea Carta Europeană a autonomiei locale;

În urma discuțiilor purtate în cadrul ședinței,

În temeiul dispozițiilor art. 89, art. 92 și art. 129, alin. (2), lit. d) și e), alin. (7), lit. s), alin. (9), lit. a), art. 139 alin (3) lit. d), art. 196 alin (1) lit. a) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se aprobă participarea UAT – Municipiul Toplița la Parteneriatul GAL Prietenia Mureș-Harghita pentru accesarea fondurilor PNS 2023-2027, Axa LEADER, Măsura 19 și submăsurile aferente.

Art.2. UAT Municipiul Toplița își ia angajamentul de a susține și a participa la Acordul de Parteneriat LEADER care va implementa viitoarea Strategie de Dezvoltare Locală 2023-2027 finanțată în cadrul Planului Strategic.

Art.3. Hotărârea de Consiliu Local se adoptă cu scopul exclusiv de a obține Sprijinul Pregătitor, pentru selecția și implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală 2023-2027.

Art.4. În conformitate cu Ghidul solicitantului, Municipiul Toplița nu va adera la un alt parteneriat ce va implementa o Strategie de Dezvoltare Localp cu finanțare prin PNS 2023-2027.

Art.5. Se aprobă împuternicirea domnului OLARIU Dumitru, în calitate de Primar  al Municipiului Toplița, județul Harghita, să reprezinte UAT – Municipiul Toplița în cadrul Grupului de Acțiune Locală Prietenia Mureș-Harghita, să semneze în numele și pe seama Municipiului Toplița orice acte necesare ce țin de participarea unității administrativ teritoriale la Parteneriatul GAL Prietenia Mureș-Harghita.

              Art.6: Cu aducere la îndeplinirea prevederilor hotărârii se însărcinează Primarul municipiului Topliţa, prin: doamna Hosszu Gabriela  – Centrul Național de Informare Turistică din cadrul Primăriei municipiului Topliţa.

              Art.7: Hotărârea se comunică Instituţiei Prefectului judeţului Harghita, Primarului municipiului Topliţa, direcţiei buget-finanțe, administratorului public, Asociației GAL Prietenia Mureș-Harghita şi se afişează pe pagina web a municipiului Topliţa.

Topliţa la, 19.05.2023.

PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,                                CONTRASEMNEAZĂ  PENTRU LEGALITATE,

CONSILIER – BODOR ATTILA BÉLA                SECRETAR GENERAL UAT – CIOBANU MIHAI

Sari la conținut