HOTĂRÂREA NR. 128/2026 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile, criteriile și procedura de repartizare, închiriere și administrare a locuințelor nZEB plus pentru tineri, realizate în municipiul Toplița în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul local, Investiția I.2
Consiliul local al Municipiului Toplita întrunit în ședința extraordinară, convocată de îndată din data de 24.09.2026,
Având în vedere:
– Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Toplița nr. 132/ 07.09.2026.2026, în calitate de inițiator;
– Raportul de specialitate al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Toplița nr. 35522 /07.09.2026;
– Proiectul de hotărâre nr. 132/2026 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile, criteriile și procedura de repartizare, închiriere și administrare a locuințelor nZEB plus pentru tineri, realizate în municipiul Toplița în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul local, Investiția I.2;
– Raportul de avizare al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local nr. 132/2026;
– Contractul de finanțare nr. 5/06.12.2022, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și U.A.T. Municipiul Toplița pentru implementarea Proiectului nr. C10-I2-82, intitulat „Construire locuințe nZEB plus pentru tineri în municipiul Toplița – str. Sportivilor nr. 5, jud. Harghita”, finanțat prin PNRR, Componenta C10 – Fondul local, Investiția I.2;
Luând în considerare prevederile:
– Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările ulterioare;
– Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare;
– Ghidului specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, Componenta 10 – Fondul local, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 999/2022, cu modificările și completările ulterioare, Investiția I.2 – „Construirea de locuințe nZEB plus – pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ”;
– Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, – art. 2, art. 15^1, art. 21 – art. 33 și anexa nr. 1;
– Hotărârii Guvernului nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, cu modificările și completările ulterioare;
– Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare – Cartea a V-a, Titlul IX, Capitolul V „Contractul de locațiune”;
– Legii asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, în special art. 6 lit. p) și lit. z);
– Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, cu modificările și completările ulterioare;
– Legii nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 alin. (1) lit. j);
– Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;
– Legii nr. 151/2019 privind așezările informale, cu modificările și completările ulterioare;
– Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 842/2022 privind aprobarea Strategiei naționale a locuirii pentru perioada 2022–2050;
– Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și ale Legii nr. 190/2018, cu modificările ulterioare;
– Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată;
– Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În urma discuțiilor purtate în cadrul ședinței,
În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și lit. d), alin. (6) lit. b), alin. (7) lit. b) și lit. q), art. 139 alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197, art. 198 și art. 199 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă Regulamentul privind condițiile, criteriile și procedura de repartizare, închiriere și administrare a locuințelor nZEB plus pentru tineri, realizate în municipiul Toplița în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul local, Investiția I.2, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre, împreună cu anexele nr. 1–7 la regulament, după cum urmează:
– Anexa nr. 1 – Cerere-tip pentru repartizarea unei locuințe nZEB plus pentru tineri;
– Anexa nr. 2 – Lista actelor necesare constituirii dosarului de locuință;
– Anexa nr. 3 – Criterii de ierarhizare, grila de punctaj și fișa de calcul al punctajului;
– Anexa nr. 4 – Fișa de anchetă socială;
– Anexa nr. 5 – Componența și atribuțiile Comisiei de analiză a cererilor, selecție a beneficiarilor și repartizare a locuințelor;
– Anexa nr. 6 – Componența și atribuțiile Comisiei de soluționare a contestațiilor;
– Anexa nr. 7 – Contractul-cadru de închiriere și anexele acestuia.
Art. 2. (1) Regulamentul prevăzut la art. 1 se aplică unui număr de 12 unități locative realizate prin obiectivul de investiții „Construire locuințe nZEB plus pentru tineri în municipiul Toplița – str. Sportivilor nr. 5, jud. Harghita”, finanțat prin PNRR, Componenta C10 – Fondul local, Investiția I.2, edificate pe terenul înscris în CF nr. 57012 Toplița.
(2) Locuințele prevăzute la alin. (1) aparțin domeniului public al Municipiului Toplița, sunt administrate de Consiliul Local al Municipiului Toplița prin aparatul de specialitate al Primarului – Compartimentul Spațiu Locativ, se atribuie exclusiv prin închiriere și nu pot fi înstrăinate, grevate de sarcini, date în administrare unor terți sau afectate altei destinații, cu respectarea condițiilor de durabilitate asumate prin contractul de finanțare.
(3) Datele de identificare, structura, suprafețele și dotările fiecărei unități locative se stabilesc pe baza documentației de recepție la terminarea lucrărilor, a documentației cadastrale respectiv a înscrisului de carte funciară specific.
Art. 3. Se însușesc obligațiile asumate de U.A.T. Municipiul Toplița prin Contractul de finanțare nr. 5/06.12.2022 și prin Ghidul specific aferent Componentei C10 – Fondul local, Investiția I.2, în ceea ce privește destinația locuințelor, modul deschis, transparent și nediscriminatoriu de punere a acestora la dispoziția grupului-țintă, nivelul maxim al costului suportat de beneficiari și menținerea destinației pe întreaga perioadă de durabilitate a proiectului, de minimum 5 ani de la data efectuării plății finale.
Art. 4. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotarari, prin dispoziție a Primarului Municipiului Toplița se constituie, în componența prevăzută în anexele nr. 5 și nr. 6 la regulament, Comisia de analiză a cererilor, selecție a beneficiarilor și repartizare a locuințelor, respectiv Comisia de soluționare a contestațiilor, și se aprobă procedura operațională privind implementarea regulamentului.
Art. 5. (1) Lista de priorități cuprinzând solicitanții îndreptățiți să primească o locuință nZEB plus pentru tineri se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Toplița, la propunerea comisiei prevăzute la art. 4, pe baza criteriilor și a grilei de punctaj din anexa nr. 3 la regulament, și se actualizează annual.
(2) Prima listă de priorități se supune spre aprobare Consiliului Local în termen de maximum 30 de zile de la finalizarea evaluării dosarelor depuse în prima sesiune și de la soluționarea contestațiilor.
Art. 6. Nivelul chiriei lunare, precum și cuantumul cheltuielilor de administrare aferente imobilului prevăzut la art. 2 se stabilesc și se actualizează annual prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Toplița, cu respectarea art. 25 din regulament și a condiției ca sumele încasate cu titlu de chirie să acopere cel mult 40% din costurile de întreținere a clădirii.
Art. 7. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Primarul Municipiului Toplița, prin Compartimentul Amenajare teritoriu, administrare patrimoniu, mediu, Direcția de Asistență Socială, Direcția Economică – Serviciul P.I.A.A. din cadrul aparatului de specialitate.
Art. 8. Secretarul general al Municipiului Toplița va comunica prezenta hotărâre Instituției Prefectului – Județul Harghita, în vederea exercitării controlului de legalitate, Primarului Municipiului Toplița, compartimentelor prevăzute la art. 7 și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator de investiții pentru PNRR, Componenta C10 – Fondul local, și o va aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul instituției, prin publicare în Monitorul Oficial Local al Municipiului Toplița și pe pagina de internet www.primariatoplita.ro.
Art. 9. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aducerii ei la cunoștință publică, în condițiile art. 198 alin. (1) și art. 199 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Toplița la, 24.09.2026.
PREȘEDINTELE ȘEDINȚEI, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
CONSILIER – BODOR ATTILA-BELA SECRETAR GENERAL UAT – CIOBANU MIHAI-IULIAN
HOT128 - Anexa