HOTĂRÂREA NR. 85 / 2024 Privind aprobarea cotei corespunzătoare pierderilor de apă pe raza de activitate a S.C. AQUA CĂLIMANI S.R.L. Toplița, respectiv pe raza Municipiului Toplița, pentru anul 2024
Consiliul Local al municipiului Topliţa, întrunit în şedinţa extraordinară, convocată de îndată, din data de 16.07.2024,
Având în vedere:
– Referatul de aprobare nr. 88/19.06.2024;
– Raportul de specialitate nr. 243/19.06.2024;
– Proiect de hotărâre privind propunerea cotei corespunzătoare pierderilor de apă pe raza de activitate a S.C. AQUA CĂLIMANI S.R.L. Toplița, respectiv pe raza Municipiului Toplița, pentru anul 2024;
– Raportul de avizare al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local nr. 89/2024;
– Adresa SC AQUA CĂLIMANI SRL nr. 235/11.06.2024, înregistrată la Primăria municipiului Topliţa sub nr. 24352/13.06.2024;
– Balanța apei pentru anul de referință 2023;
– Hotărârea Consiliului Local nr. 105/2010 privind aprobarea înfiinţării S.C. AQUA CĂLIMANI S.R.L. ca urmare a reorganizării Serviciului Public de Alimentare cu Apă şi Canalizare a municipiului Topliţa și Hotărârea Consiliului Local nr. 188/2020 privind numirea, ca reprezentant al Consiliului Local în Adunarea Generală a S.C. AQUA CĂLIMANI S.R.L a domnului Szabo Coloman Emeric – Consiler local al municipiului Toplița, modificată;
– Hotărârea Consiliului Local Topliţa nr. 117/2010 privind aprobarea contractului de delegare directă a gestiunii prin concesiune de către Consiliul Local către S.C. AQUA CĂLIMANI S.R.L., cu modificări aduse prin Hotărârile Consiliului Local nr. 153/2010, nr. 157/2011 şi 145/2023;
Ținând cont de:
– Legea nr. 51/2006 – Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată şi modificată – art. 3, art. 4 alin. 1;
– Legea nr. 31/1990 – Legea societăţilor comerciale, republicată și modificată;
– Legea nr. 273/2006 – Legea finanţelor publice locale, modificată;
– Legea nr. 241/2006 – legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată și modificată – art. 36 alin. 6 – a doua teză;
– Ordinul Președintelui ANRSC nr. 65/2007 privind aprobarea Metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a preţurilor/tarifelor la serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare, în cazul serviciilor furnizate/prestate prin sistemele publice de alimentare cu apă şi de canalizare realizate din fonduri asigurate de la bugetul local şi/sau din fondurile proprii ale operatorilor, modificat – art. 7;
– Ordinul Președintelui ANRSC nr. 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare – art. 11 lit. u), art. 92 alin. 3, art. 93, art. 116;
– Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, republicată și modificată;
– Legea nr. 199/1997 Ratificarea Carta Europeană a autonomiei locale;
– Hotărârea Consiliului Local nr. 154/2012 Statutul Unităţii Administrativ – Teritoriale;
– Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, precum și Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 831/2022;
În urma discuțiilor purtate în cadrul ședinței,
În temeiul dispoziţiunilor art. 129 alin. (2) lit. d, alin. (7) lit. n , art. 139 alin. (3) lit. a coroborat cu art. 5 lit. cc şi art. 196 alin. (1) lit. a, art. 198, art. 199 si art. 197 alin. (1), (2) și (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, modificată
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1: Se aprobă cota corespunzătoare pierderilor de apă justificate de starea tehnică a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare din Municipiul Toplița, în procent de 42,69%, conform Raportului explicativ nr. 235/11.06.2024, înregistrat la Primăria municipiului Toplița sub nr. 24352/13.06.2024, privind pierderile de apă în sistemul de captare, tratare și distribuție, întocmit de SC Aqua Călimani SRL Toplița.
Art.2: Cu aducere la îndeplinire a prevederilor hotărârii se însărcinează: S.C. AQUA CĂLIMANI S.R.L., prin conducerea acesteia.
Art.3: Hotărârea se comunică Instituţiei Prefectului – judeţul Harghita, primarului municipiului Topliţa, SC AQUA CĂLIMANI SRL, direcţiei buget – finanţe din cadrul Primăriei municipiului Topliţa şi se afişează pe pagina web a municipiului Topliţa.
Topliţa, la 16.07.2024.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
CONSILIER – BODOR ATTILA BELA SECRETAR – CIOBANU MIHAI
Raport explicativ