HOTĂRÂREA NR. 141/2025 Privind aprobarea înscrierii în Cartea Funciară a municipiului Topliţa a suprafeţei de 890 mp., rezultată din măsurători, reprezentând fâneață situat pe str. Nicolae Bălcescu (zona Parc Central), conform planului de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de Kolozsi Tiberiu-Attila, înregistrat la Primăria Municipiului Toplița sub nr. 40391/23.09.2025
Consiliul Local al Municipiului Topliţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 25 septembrie 2025,
Având în vedere:
– Referatul de aprobare nr. 144/23.09.2025;
– Raportul de specialitate nr. 40407/23.09.2025;
– Proiectul de hotărâre privind aprobarea înscrierii în Cartea Funciară a municipiului Topliţa a suprafeţei de 890 mp., rezultată din măsurători, reprezentând fâneață situat pe str. Nicolae Bălcescu (zona Parc Central), conform planului de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de Kolozsi Tiberiu-Attila, înregistrat la Primăria Municipiului Toplița sub nr. 40391/23.09.2025;
– Raportul de avizare al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local nr. 147/2025;
– Planul de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de Kolozsi Tiberiu-Attila, înregistrat la Primăria Municipiului Toplița sub nr. 40391/23.09.2025;
– HG nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita – Anexa nr. 9 – inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Toplița – poziția nr. 64 (pagina 320);
Ținând cont de:
– Legea nr. 7/1996 Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările și completările ulterioare – art. 24, art. 28, art. 29;
– Ordin ANCPI nr. 600/2023 privind aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară – art. 7, art. 25 și art. 153 alin. 4 din anexă;
– Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicată, cu modificările și completările ulterioare – Titlul VI – proprietatea publică, Titlul VII – cartea funciară, art. 885 alin. 1, și art. 888;
– OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ – art. 286 alin. 4 și poziția nr. 2 din anexa nr. 4;
În urma discuțiilor purtate în cadrul ședinței,
În temeiul dispoziţiilor cuprinse la art. 129, alin. (1) şi (2), lit. „c”, alin. (6) lit „c”, alin. (7) lit. „m”, , art. 139 alin. (3) lit. g coroborat cu art. 5 lit. cc), art. 196 alin. (1) lit. „a”, art. 198, art. 199 si art. 197 alin. 1 , alin. 2 si alin 4 din Oug nr. 57/209 privind Codul Administrativ, modificată
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1: (1) Se aprobă înscrierea în Cartea Funciară a municipiului Topliţa a suprafeţei de 890 mp., suprafață rezultată din măsurători, reprezentând fâneață situat pe str. Nicolae Bălcescu (zona Parcului Central), conform planului de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de Kolozsi Tiberiu-Attila, înregistrat la Primăria Municipiului Toplița sub nr. 40391/23.09.2025, anexat la hotărâre.
(2) Autoritatea executivă, prin structurile sale specializate va face demersurile necesare în vederea intabulării şi înscrierii în Cartea Funciară a Municipiului Toplița – domeniul public al municipiului Toplița, administrarea operativă a Consiliului local – a suprafeţei de 890 mp.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârii se însărcinează, Primarul municipiului Topliţa prin: direcția tehnică urbanism și amenajarea teritoriului, administrare patrimoniu, mediu și direcția economică din cadrul Primăriei municipiului Topliţa.
Art.3: Hotărârea se comunică Primarului municipiului Topliţa, Instituţiei Prefectului judeţului Harghita, celor menţionaţi la art. 2, OCPI Harghita – BCPI Toplița prin grija direcției tehnice urbanism și amenajarea teritoriului, administrare patrimoniu, mediu din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi se afişează pe pagina web a municipiului Topliţa.
Topliţa la, 25.09.2025.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
CONSILIER – MAN CĂLIN-CONSTANTIN SECRETAR GENRAL UAT– CIOBANU MIHAI-IULIAN
PAD 40391