HOTĂRÂREA NR. 133/2025 Privind luarea la cunoştinţă a declaraţiei de renunţare la dreptul de proprietate, autentificată sub nr. 1329/23.06.2025, preluarea și înscrierea în domeniul privat al municipiului Topliţa a unor imobile-terenuri și trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Toplița a respectivelor imobile-terenuri
Consiliul Local al Municipiului Toplița, întrunit în ședința ordinară din data de 25.09.2025;
Având în vedere:
– Referatul de aprobare nr. 137/12.09.2025;
– Raportul de specialitate nr. 39785/17.09.2025;
– Proiectul de hotărâre privind luarea la cunoştinţă a declaraţiei de renunţare la dreptul de proprietate, autentificată sub nr. 1329/23.06.2025, preluarea și înscrierea în domeniul privat al municipiului Topliţa a unor imobile-terenuri și trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Toplița a respectivelor imobile-terenuri;
– Raportul de avizare al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local nr. 139/2025;
– Declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate a numiților Kertesz Endre și Kertesz Irén, declaraţie autentificată de BIN Băjan Anca sub nr. 1329/23.06.2025, înregistrată la Primăria Municipiului Toplița sub nr. 30919/16.07.2025, precum și extras de Carte funciară nr. 60451 Toplița și nr. 60498 Topița;
Tinând cont de prevederile:
– Legii nr. 287/2009 Codul Civil, actualizată – art. 553 alin. 2 teza a II-a, art. 562 alin. 2, art. 889 alin. 1 și alin. 2;
– Ordinului ANCPI nr. 600/2023 privind aprobarea Regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, modificat – art. 205;
– Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată și modificată ;
– OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată și modificată – art. 8;
– Oug nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, modificată – art. 286 alin.1 și alin. 4, art. 296 alin. 2 și alin. 7, art. 354, anexa nr. 4 – pct. 1;
În urma discuțiilor purtate în cadrul ședinței,
În temeiul art. 129 alin 1, alin. 2 lit. c și alin. 6 lit. c, art. 139 alin. 2, coroborat cu art. 5 lit. dd), art. 196, art. 196 alin.1 lit. a, art. 197, art. 198, art. 199 alin. 1, alin. 2 și alin. 4 din Oug nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, modificată
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art.1: Se ia la cunoștință de către Consiliul Local al Municipiului Toplița Declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate a numiților Kertesz Endre și Kertesz Irén, declaraţie autentificată de BIN Băjan Anca sub nr. 1329/23.06.2025, înregistrată la Primăria Municipiului Toplița sub nr. 30919/16.07.2025, prin care renunță la dreptul de proprietate asupra:
- suprafeței de teren intravilan – categoria de folosință fâneață de 603 mp, imobil situat în Toplița, str. Lungă, înscris în CF 60451 Toplița și
- suprafeței de teren intravilan – categoria de folosință fâneață de 256 mp, imobil situat în Toplița, str. Lungă, înscris în CF 60498 Toplița.
Art.2: (1) Se aprobă preluarea și înscrierea imobilelor – terenuri menționate la art.1 – în proprietatea privată a Municipiului Toplița, în administrarea operativă a Consiliului Local al Municipiului Toplița, având în vedere declarația renunțării la dreptul de proprietate a numiților Kertesz Endre și Kertesz Irén, declaraţie autentificată de BIN Băjan Anca sub nr. 1329/23.06.2025, înregistrată la Primăria Municipiului Toplița sub nr. 30919/16.07.2025.
(2) Se aprobă efectuarea formalităților necesare privind înscrierea dreptului de proprietate în folosul Municipiului Toplița, acestea urmând a fi efectuate prin grija Direcției tehnice urbanism și amenajarea teritoriului, administrare patrimoniu, mediu din cadrul Primăriei Municipiului Toplița.
Art.3: (1) Se declară ca bun de interes public local imobilul teren în suprafață de 603 mp. teren, situat în Toplița, str. Lungă, înscris în CF nr. 60451 Toplița preluat și înscris în domeniul privat al Municipiului Toplița.
(2) Se aprobă trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Toplița a imobilului teren în suprafață de 603 mp. teren, situat în Toplița, str. Lungă, înscris în CF nr. 60451 Toplița, cu destinația de drum.
Art.4: (1) Se declară ca bun de interes public local imobilul teren în suprafață de 256 mp. teren, situat în Toplița, str. Lungă, înscris în CF nr. 60498 Toplița preluat și înscris în domeniul privat al Municipiului Toplița.
(2) Se aprobă trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Toplița a imobilului teren în suprafață de 256 mp. teren, situat în Toplița, str. Lungă, înscris în CF nr. 60498 Toplița, cu destinația de drum.
Art.5: (1) Terenul în suprafață de 603 mp. nu este grevat de sarcini, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. 60451 Toplița.
(2) Terenul în suprafață de 256 mp. nu este grevat de sarcini, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. 60498 Toplița.
Art.6: Se mandatează Primarul Municipiului Toplița pentru a semna în numele și pentru Municipiul Toplița documentele privind solicitarea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate privată asupra imobilelor menționate la art.1 în folosul Municipiului Toplița, precum și documentele privind trecerea respectivelor bunuri imobile din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Toplița.
Art.7: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul Municipiului Toplița, prin Direcția tehnică urbanism și amenajarea teritoriului, administrare patrimoniu, mediu; Direcția economică din cadrul Primăriei Municipiului Toplița.
Art.8: Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului Județului Harghita, Primarului Municipiului Toplița, Direcției tehnice urbanism și amenajarea teritoriului, administrare patrimoniu, mediu și Direcției economice, precum și Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Toplița prin grija Direcției tehnice urbanism și amenajarea teritoriului, administrare patrimoniu, mediu și se publică pe pagina de web a instituției.
Topliţa la, 25.09.2025.
PREȘEDINTELE ȘEDINȚEI, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
CONSILIER – MAN CĂLIN-CONSTANTIN SECRETAR GENERAL – CIOBANU MIHAI-IULIAN