Analiza evoluţiei istorice a aşezării Topliţa cu primele urme de locuire poate începe cu antichitatea când aici trăiau dacii liberi şi carpii, Ptolemeu indicând în acest ţinut prezenţa cetăţii Sangidava.

Ca şi în alte părţi locuite de dacii liberi, populaţia formată din obşti săteşti agropastorale folosea în comun pământul, păşunile, fâneţele, pădurile şi munţii ce-i înconjurau.

După cucerirea romană, această zonă a intrat în legături cu coloniştii romani prin intermediul păstorilor de la stânele montane de vărat; mai târziu, daco-romanii din Valea Gurghiului păstrau legături cu dacii liberi şi carpii de pe versantul estic al lanţului montan din jurul Topliţei de astăzi.

În secolele următoare zona va ajunge sub stăpânirea goţilor şi carpilor, iar mai târziu a slavilor, obştile săteşti agropastorale ale autohtonilor dăinuind până în secolele XIII-XIV, după unele surse.

În anul 1453 domeniul cetăţii Gurghiu era format din 26 de aşezări omeneşti alcătuind unul din scaunele importante de pe versantul vestic al Carpaţilor Orientali, în strânse legături cu zona Topliţei ce aparţinea de Scaunul Gheorgheni, încă slab populată până în secolul XVIII.

Prin mărturiile care atestă vechimea aşezării de pe cursul superior al Mureşului se află şi toponimul actualei localităţi, de origine slavă, „topliţa” desemnând locul de unde izvorăşte un şuvoi de apă caldă, toponim care s-a păstrat până astăzi ca de altfel şi izvoarele mezotermale de pe teritoriul Topliţei.

În toată perioada evului mediu românii au vieţuit pe aceste locuri fără întrerupere răsfiraţi pe văile munţilor, ei constituind cea mai veche populaţie majoritară, alături de ei s-au aşezat de-a lungul timpului şi alte etnii, dintre care cele mai importante erau ale maghiarilor şi secuilor.

Unele documente ale epocii vorbeau despre organizarea românilor care în timpul marii invazii tătaro-mongole de la 1241 au apărat trecătorile Carpaţilor printre care şi Tulgheş din apropierea Topliţei, împreună cu secuii.

Cea mai veche mărturie documentară cartografică despre Topliţa este din anul 1382, hartă care situează „Toplicza” la confluenţa dintre munte, luncă şi pantele însorite, la distanţă de locurile mlăştinoase de lângă râul Mureş. Pe la mijlocul secolului al XV-lea nucleul aşezării se găsea probabil la confluenţa pârâului Topliţa cu Mureşul, înainte de intrarea acestuia în defileu.

Teritoriul localităţii s-a extins apoi pe Valea Topliţei în amonte, în stânga şi în dreapta Mureşului, cu timpul conturându-se satele aparţinătoare care s-au menţinut, azi fiind cartiere ale oraşului: Vale, Moglăneşti, Luncani, Zăpode, Măgheruş, Zencani, Călimănel, Vâgani. Defrişarea pădurilor a creat ochiuri pentru vetre, iar apa Mureşului şi a afluenţilor a favorizat plutăritul, contribuind la dezvoltarea şi evoluţia economico-socială a aşezării.

În evul mediu, Topliţa aparţinea de scaunul Secuiesc Ciuc (Gheorgheni) fiind numită şi Topliţa Giurgeului. Mai apoi a aparţinut de comitatul Turda. Se pare că Topliţa şi împrejurimile ei se bucurau de o largă autonomie administrativă, juridică şi militară. Această libertate trebuia însă compensată prin obligaţii asumate în slujba statului feudal.

Cu ocazia răscoalelor din 1415, 1506, 1511, 1514, pentru menţinerea autonomiei locale şi pentru drepturi sociale, unele surse susţin că locuitorii din Topliţa şi împrejurimi au răspuns chemării căpitanilor de scaun. După reprimarea războiului ţărănesc condus de Gheorghe Doja a urmat ca şi în alte părţi o perioadă de legiuiri aspre, ţăranii devenind iobagi. Prin hotărârea Dietei Transilvaniei de după 1562 multe familii ţărăneşti au fost forţate să treacă la starea de iobăgie, deşi răsfirate, unele erau destul de înstărite, având proprietăţi.

În ciuda contradicţiilor sociale dezvoltarea generală a zonei Topliţa din secolele următoare a înregistrat un adevărat progres, iniţial practicându-se mai mult păstoritul, creşterea animalelor, vânătoarea şi pescuitul.

Documentele Hurmuzaki atestă o economie pastorală deosebită într-o zonă de transhumanţă şi de întreţinere a unor legături necontenite cu Moldova, vorbind de o „necontenită trecere de oi şi de produse ale acestora din Ardeal în Moldova, de la stânele multe ce au acolo”. A existat drumul comercial numit chiar „drumul oilor”, care trecea prin Tg.Mureş, Reghin, Deda, Topliţa, Borsec şi Tulgheş, iar de aici spre iarmaroacele din Moldova. Pe această cale de comunicaţie existau din loc în loc târguri unde se vindea brânza, lâna, slănină şi vite. Încă din vechime pasul Tulgheş reprezenta unul din punctele de numărare a oilor şi de vamă. Tot prin Topliţa trecea drumul comercial spre Bistriţa unde un document, tot din colecţia Hurmuzaki ne atestă că locuitorii din Topliţa şi din zonă vindeau la un moment dat animale Bistriţei.

Datorită fiscalităţii excesive a avut loc o răscoală antihabsburgică (1703-1711) la care au participat şi locuitori români şi secui din zona Topliţei. Mai târziu, cunoscuta răscoală condusă de Horea, Cloşca şi Crişan (1784-1785) a dus la frământări ce au cuprins şi satele Zencani Topliţa, Bilbor şi Tulgheş, dovadă stând hotărârile autorităţilor privind predarea armelor, puştilor de către ţărani.

Topliţa era în anul 1785, conform conscripţiei urbariale, un sat de iobagi având 227 de gospodării cu 255 familii, însumând o populaţie de 1275 de suflete. Recensământul lui Iosif al II-lea din acelaşi an dă 254 de familii pentru care înregistra o populaţie de 1470 de suflete. Statistica făcută de Generalul Buccow împreună cu baronii Diltterich şi Mohringer pe criterii confesionale (1760-1762) consemna 79 de familii reunite (ortodoxe), 4 preoţi uniţi şi o biserică ortodoxă.

Revenind la conscripţia din 1785 regăsim 50 de nume diferite de familie: 24 familii purtau numele de Truţa, 20 de familii – Stoian, 18 – numele de Duşa, 17 – numele de Vulcan, 16 – numele de Braic, 12 – numele de Nache, 9 – Ciobotă, 9 – Tătaru, 8 – Vodă, 8 – Goia, 7 – Puiu, 7 – Antal, 6 – Sbârcea, Buruş, Zbanca şi Vâga.

Locuitorii Topliţei au participat la marile evenimente istorice ale neamului, implicându-se în evenimentele de la 1848-1849, alături de cei din satele vecine Stânceni, Subcetate, Sărmaş, susţinând războiul pentru dobândirea independenţei României în 1877-1878.

Războiul de întregire a neamului din 1916-1918 a lăsat urme şi pe aceste locuri, mărturie fiind Monumentul-mausoleu de la Gura Secului unde îşi au odihna cei 771 de eroi care au căzut în luptele pentru eliberarea Ardealului în august 1916.

Păstrarea identităţii şi unităţii naţionale a fost mereu vie în conştiinţa locuitorilor Topliţei, aceştia participând direct la evenimentele premergătoare Unirii de la 1 Decembrie 1918, apoi prin delegaţi la Alba Iulia, unde s-a pecetluit Unirea prin voinţa poporului; un topliţean, Miron Cristea a făcut parte şi din delegaţia care a dus actul unirii la Bucureşti.

Alături de ceilalţi transilvăneni, şi topliţenii au trăit evenimentele celui de-al doi-lea război mondial, cu consecinţele lui şi schimbările social-politice şi economice ulterioare anului 1944.

După revoluţia din decembrie 1989 şi Topliţa a înregistrat schimbările de structură politică, economică şi socială, traversând etapele procesului de tranziţie înspre o economie de piaţă bazată pe principiul liberei concurenţe, spre o democratizare reală în toate domeniile.